Toate locurile din lume au o semnificație, o poveste și un farmec anume, care nu te va face să îl uiți niciodată și care îți va trezi amintiri.
Am vizitat foarte multe țări, iar cel mai recent, am fost într-o mică vacanță până în frumoasa Germania, țara mult lăudată de toată lumea.
Am plecat de acasă cu ideea că acolo voi găsi o curățenie exemplară, iar organizarea va fi pe măsură. Așa a și fost, primul contact avându-l cu orașul Frankfurt, unde am avut surprinderea de a vedea parcări supraetajate, un aeroport superb și niște drumuri “ca la carte”. Nu mi-a venit să cred în ce loc am ajuns… parcă un oraș dintr-o țară cu 100 de ani mai evoluată decât ce știam eu. Mi-am spus, “cum aici stau mașinile suspendate pe un cadru metalic, iar la mine în țară există limite de construire?”, iar atunci am înțeles de ce este important să călătorești…pentru a cunoaște și a vedea altceva, pentru a lua ce e mai bun, pentru a te inspira ca la rândul tău să inspiri.
Destinația în care trebuia să ajungem era la puțin timp de Frankfurt, unde unchiul meu locuiește, în Mainz. Din ce am auzit, un oraș liniștit și verde.
Am stat aproape o saptămână a fost Mainz. Un orășel cu populația aproximativă Sibiului, curat și dichisit. La tot pasul se găseau flori și petece de gazon de un verde abstract, aranjat liniar, iar traficul era constituit din tramvaie și autobuze noi, dotate cu aer condiționat și dozatoare de apă plată , care veneau non stop în stațiile amenajate cu sticlă, ecrane moderne și pancarde.
Am avut plăcerea de a mă plimba pe străzile Mainz-ului seara, pe la ora 20, cand s-a lăsat liniștea, iar adolescenții dornici de relaxare, au început să se adune tot mai mult în centru, pe bănci, pe borduri, iar unii dintre ei aveau chiar și pături rumos colorate pe care le puneau pe jos. Artiștii care își valorificau talentele, oamenii binedispuși, străzile curățate atent, la oră fixă și clădirile de o arhitectură deosebită, parcă desprindeau orașul dintr-o poveste care nu voiam să se sfârșească.
În fiecare vineri și sâmbătă, se organizează piața, inclusiv aceasta fiind “pusă la punct” foarte precis. Mi-am încântat privirea cu fructele și legumele proaspete, și am plecat de acolo cu plasa plină de verdețuri, cu gândul la smoothie-urile mele miraculoase.
Voia bună și diversitatea culturală, de la chinezi, italieni, români, spanioli, etc… m-au făcut să am un sentiment de “acasă”, ceea ce mă face să aștept cu nerăbdare să mă reîntorc acolo cum am ocazia.
De fiecare dată când pășeam pe străduțele pline de copaci, flori de sezon și copii, din centru, treceam pe langă liceul fetelor, un liceu de elită la care învățau doar cele mai inteligente și ambițioase, un loc plăcut, sigur și decent, unde am reușit să trag puțin cu ochiul și am rămas încântată de fetele de acolo frumos pieptenate, îmbrăcate într-o uniformă bleumarin compusă dintr-o fustă și o cămașă cu detalii, iar peste drum se afla liceul băieților, de unde se auzea o multitudine de piane cântând la unison… ore de pian, cât de frumos?!
Așa am admirat orașul timp de o săptămână, și în fiecare dimineață în care mă trezeam simțeam că sunt acasă, și totuși mai avea atât de multe de explorat într-un timp din ce în ce mai scurt.
Când a venit timpul să mă întorc în România, în toată bucuria că voi reveni acasă, s-a strecurat un sentiment de regret că nu m-am mai putut bucura măcar câteva zile de acel loc minunat.
