După frumoasa vacanță de Paști, revin cu un nou subiect, mai exact despre controversatul șampon nuanțator. Din dorința de a avea părul ca fetele de pe Pinterest, mi-am făcut o programare la salon, și ce credeți? Când am arătat poza hairStylist-ului meu m-am lovit de un răspuns greu de înțeles pentru mine atunci: ”crezi că sunt copie xerox?”. Mai târziu am înțeles la ce se referea, era imposibil să îmi facă acea nuanță perfectă de gri fără o decolorare serioasă (eu am spus de la început, fără pudră decolorantă), și chiar dacă ar f reușit, nu ar fi durat mai mult de o lună acea culoare pretențioasă. Până la urmă m-am ales cu blond și ușoare reflexii argintii, dar și cu un îndemn foarte serios ”nu ai voie să folosești șampon nuanțator că îți pătează părul!”.
Întâmplarea face că la scurt timp mă întâlnesc cu o bună prietenă care avea părul exact așa cum mi-l doream și eu. Primul lucru am întrebat-o la ce salon a fost, dar ea mi-a spus de un șampon de la Loncolor cu reflecții violet, și a fost atât de încântată de el, încât chiar în acea zi a venit cu mine să mi-l cumpăr și eu.
Zis și făcut, l-am aplicat de două ori pe părul umed și l-am lăsat să acționeze aproximativ 5-6 minute, întradevăr părul meu a căpătat o culoare ușor violet, care odată ce s-a uscat a devenit un gri superb. Totul a mers bine, până după o săptămână, când chiar și uscat, avea șuvițe blond, albe dar și mov și roz. De atunci nu l-am mai folosit și am așteptat să se ducă de tot din părul meu.
Am încercat și Kallos Silver Reflex, cu pigment albastru, care la fel, a fost ok în primele zile, apoi părul meu a devenit albastru, gri și alb, pe alocuri.
În vacanțele dinafara orașului, obișnuiesc să încerc saloane noi de cosmetică, asta întâmplându-se și la Oradea, la un salon cochet din centru, unde domnișoara de acolo mi-a mai deschis cu o nuantă podoaba capilară și mi-a recomandat un șampon cu pigment Fanola No Orange. L-am comandat și cum a sosit l-am testat, ce credeți? Mi-a pătat pielea pe unde a curs( mâini, față, brațe), dar părul nu era vizibil schimbat.
Pentru a nu arunca aceste șampoane am decis să le folosesc pe post de șampon normal, să le aplic și să mai stau cu ele maxim 2 minute, astfel având un rezultat minim, dar fără pete de culoare.
În concluzie, recomand aceste șampoane pigmentare doar în cazul în care nu vă deranjează micile diferențe de culoare, sau dacă aplicați strict pentru evitarea petelor galbene, dacă sunteți blonde, eu având ceva mai multe pretenții de la acestea, mi-am dat seama că este mult mai important să investim în vizitele la salon, pentru tratamente de hidratare, decât pentru o nuanță.
” Fetele care au un alb sau gri perfect, își trăiesc viața în saloane, sau au iubit hairsylist”