Toate gândurile bune, când pășeam pe strada liceului, defapt mă gândeam la tine. Cel care a fost și nu a fost, de fiecare dată când aveam nevoie, tu un curent care a trecut înainte să îmi dau seama că te am. Contează prea puțin ce cred eu acum despre ce a fost, dar tu, timpule, nu te mai întorci. și totuși mă ții de mâna în vreme ce înaintezi repede spre viitor. Iar astăzi m-am trezit din nou, parcă într-o zi de ieri și am vazut o veche toamnă, pe care într-un mod ciudat am așteptat-o.
Și cel mai bun indicator cand vine vorba despre anotimp și emoție, este cu siguranță clasica amprentă a parfumului.
Un autentic citat, transformat într-o capodoperă, “La vie este belle“, un parfum rafinat care emană eleganță și rafinament. Perfect de asortat la o ținută de seară, purtată de domnișoarele care se bucură de fiecare moment al prezentului. O plimbare în parc admirând cromatica perfect sincronizată cu paloanele lungi în nuanțe roșiatice..
Și pentru că fiecare vreme merită a doua șansă, Chanel Chance oferă discreție, acceptare și puterea de a lua decizii. Cu Irisiul ca notă de vârf, prezența ta va fi puternică și de neuitat.
Și tot vorbind de amintiri, o domnișoară simpatică de la Douglas mi-a oferit o panglică parfumată pe care mi-a legat-o la mână. Pe moment nu am acordat importanță, recunosc, însă după câteva zile îmi era gândul doar la acel miros fin dulceag, eu fiind o iubitoare desăvârșită de parfumuri dulci. Am revenit în magazin cu brățara a cărui miros a persistat o săptămână și am aflat că parfumul se numea L’interdit ( Givenchy) .
Am fost fascinată, de aceea l-am achiziționat, iar de atunci aproape am uitat de restul colecției mele.
Cu siguranță o mare realizare este amprenta pe care o lași în urmă datorită unui parfum care te reprezintă, astfel poți da unei încăperi puțin din propria personalitate..